Workshop experiential “Putere si compasiune – Drumul catre libertate interioara”, facilitat de Casandra Bischoff - 9 noiembrie 2014

 

 

Cum s-ar schimba viața ta dacă ți-ai asuma pas cu pas potențialul care te face unic? Cum ar fi viața ta dacă te-ai accepta așa cum ești?
Oferă-ți o zi revelatoare, plină de energie, umor și profunzime, care să-ți aducă o nouă motivație și perspective transformaționale în plan profesional și personal!
Prin această călătorie vei vedea că ești sprijinit în ceea ce faci, în fiecare zi. Vei afla mai mult: că viața însăși are grijă de tine în fiecare zi.
Reconectează-te cu aspirațiile tale cele mai profunde
Adu la lumină Jocurile Umbrelor care te împiedică să materializezi viziunea ta de viață (manipulatorul, dictatorul, neputiința).
Află cum să îți crești nivelul de energie și vitalitate prin mișcare și respirație.
Depășește blocajele asociate cu voința prin exerciții cu vocea.
Ia loc (dacă dorești) pe Tronul Regelui/Reginei.
Descoperă-te prin proiecțiile pe care le creezi în întâlnirea cu ceilalți.
Descoperă un nou mod de relaționare cu ceilalți prin sincronizare.
Adu umor și detașare în zone tensionate din viața ta.
Relaxează-te prin meditație.
Bucură-te și împărtășește cu ceilalți ceea ce simți și ce trăiești.


----------------------------------------------------------------------------------------

Costul participării: 350 RON. Pauza de prânz nu este inclusă în preț. (Membrii Centrului Seeds for Happiness beneficiaza de 15% reducere!)
Program: 10.00 – 18.00
Locație: Seeds for Happiness, Fabrica de Chibrituri 16, Sala Focus
Informații: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , tel 0720-932-537.

Detalii suplimentare despre workshop AICI
----------------------------------------------------------------------------------------

 

Despre facilitator

Casandra Bischoff este coach din 2008 și facilitator de grupuri din 2004. S-a format în coaching cu Noble Manhattan si Alain Cardon (Metasystemes), a acompaniat  peste 3000 de persoane în workshop-uri sau training-uri și peste 100 de clienți individuali și organizaționali în coaching. De zece ani este în propriul proces de transformare prin supervizare, terapii individuale și de grup, procese de decondiționare, respirație și eliberare de traumă, terapii meditative, tantra, creativitate, Voicing. Cel mai formator proces în care participă este viața însăși, pe care se străduiește să o trăiască în mod conștient, alături de familie și prieteni. Iubește bicicleta cu care traversează zilnic Bucureștiul, alergarea pe distanțe lungi, dansul liber, pictura intuitivă și cântatul spontan. Își petrece câteva luni din an în călătorii și programe de work as meditation în centre de meditație din Grecia, Portugalia, India, Brazilia. Scrie despre călătoriile sale prin lume și în interior pe blogul personal:

 



Detalii suplimentare despre workshop AICI


În această călătorie vei fi invitat să:
·      Identifici acțiuni mici, concrete, prin care să te aliniezi cu aspirațiile tale profunde. A face pași mici și siguri pentru a trăi în autenticitate este calea directă prin care ne validăm puterea la un nivel profund, identitar.

·      Explorezi și integrezi, cu compasiune și respect, umbrele care-ți diminuează puterea: manipulatorul, dictatorul, neputiința. Din frica de eșec sau de a nu deveni “dictatori” stăm deseori deoparte sau ne sabotăm inconștient în situațiile în care viața ne invită să devenim lideri. Doar atunci când ne integrăm umbrele putem elibera imensul potențial de putere care stă sub straturile de frici și condiționări.

·      Îți asumi propriile proiecții în relații, cu recunoștință pentru cei care ne oglindesc. Ce sunt proiecțiile? Imagineaza-ți că viața este ca o casă în care în loc de ferestre avem oglinzi. Ce vedem în afară este și în interior. Ceea ce judecăm în ceilalți poate fi o umbră a noastră pe care încă nu am integrat-o.

·      Te relaxezi, renunți la stresul creat de presiunea vocii interioare, care îți șoptește constant că ai putea să faci mai mult, să fii mai bun. Imaginea perfecțiunii noastre este una din cele mai distructive iluzii și ne ia dreptul de la bucuriile mici, odihnă, simplitate, confort psihic. Te invit să descoperi relaxarea care vine din lipsa conflictului interior dintre cine “ar fi bine să fii” și cine ești cu adevărat.

·      Te ierți sau accepți deciziile pe care le-ai luat în trecut și te-au afectat fizic sau psihic. Când te ierți pe tine devine mai simplu să îi ierți și pe cei din jur. Când ierți apar noi posibilități la nivel personal și profesional, pentru că ți-ai curățat lumea interioară de vină, rușine, resentimente și regrete. În acest mod te poți focaliza pe împlinirea viziunii tale de viață.

·      Aduci umor și detașare în integrarea dificultăților tale. Dacă îți dorești să reduci din dramatismul sau intensitatea cu care trăiești anumite evenimente, poți încerca să îți dezvolți capacitatea de a te diferenția de emoțiile tale, ceea ce aduce liniște și pace în interior.

·      Spui  exact ceea ce gândești și ce simți, fără să îți fie teamă că vei pierde sau îi vei răni pe ceilalți; comunicarea autentică poate duce relațiile tale la un nivel neașteptat de intimitate și onestitate, care întărește iubirea și respectul reciproc.

Informaţii în completare