“Seara de carte” adună la Seeds for Happiness pe cei care vor sa crească și să evolueze, să își materializeze preocuparea pentru cunoaștere și dezvoltare spirituală.
Centrul este un loc unde oamenii se cunosc și se creează oportunități pentru interacțiuni sincere; un spațiu cald, primitor, tocmai bun pentru lectură și discuții.
Cu toții suntem în căutarea fericirii, fie că o ascundem în spatele unor cuvinte ca "adevăr", "dreptate" sau "bunăstare". Unii dintre noi luptăm pentru o poziție socială cât mai înaltă, prosperitate financiară și confort, convinși fiind sau având speranța că la capătul acestui efort ne vom putea bucura de o fericire trainică. Alții se străduiesc să-și clădească o familie unită, prosperă, fericită, iar o altă categorie de oameni renunță la această luptă, căutând fericirea în afara sferei materiale. Însă, cu toate că ne folosim de mijloace atât de diferite, obiectul căutării noastre este același. Suntem mânați de același foc interior, către o stare de pace și împlinire.
De aceea, vă invităm la a doua ediție a serii de carte din acest an, în care vom vorbi despre lucrurile care ne leagă pe noi toți, despre dorințe și idealuri și modul în care ele pot fi constructive sau nu în cadrul acestei călătorii numite viață. Nu în ultimul rând, putem împărtăși gândurile noastre cu privire la cărțile care ne-au schimbat viața în bine și ne-au modelat aspirațiile cele mai profunde.
Moderatorul serii va fi Marian Busoi, care ne-a spus despre el că:
”...am 25 de ani, am terminat Facultatea de Matematica si Informatica (Universitatea Bucuresti) și lucrez ca programator web, liber "profesionist". Ca pasiuni, îmi place să traduc texte din limba sanscrită sau pali, să citesc și să călătoresc (în special în Asia). De spiritualitate mă preocup încă de pe la vârsta de 10 ani și a fost un drum lung și întortocheat până am ajuns la studiul Buddhism-ului.
Pe scurt, am trecut de la Tai Chi la Teosofie, Gnosticism, Kabbala, Hinduism, Creștinism Ortodox, Advaita Vedanta, Zen, Theravada și Mahayana. Experiențele pe care le-am trăit în India în 2011 și in Japonia în 2012 au fost un punct de cotitură pentru mine, iar acum că mi-e mai clar ce am de făcut, aș vrea să-i incurajez pe toți cei care-și caută un drum spre fericire și pacea minții.”
Sunteți invitați să adresați întrebări și să purtăm un dialog deschis și roditor. În cadrul întâlnirii, puteți câștiga, în urma unei tombole, una dintre următoarele cărți, sponsorizate de Editura Herald: "Curajul de a fi tu însuți", "Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine ești" (Allan Watts) și "Un lama tibetan în căutarea adevărului" (Geshe Rabten).
Vă așteptăm cu drag și bucurie la Centru, cu un ceai cald si voie bună!
|