Meditație

 

Meditația, remediu eficient împotriva nefericirii

Conform cercetătorilor de la Universitatea Harvard (SUA), mintea noastră este „plecată” minim 47% din timpul cât suntem treji, excepție făcând perioadele când facem sex. Altfel spus, atenția noastră este la altceva decât la activitatea pe care o întreprindem la un anumit moment, deși de cele mai multe ori nici măcar nu realizăm acest lucru.

Mai mult decât atât, aceiași cercetători, Matthew A. Killingsworth și Daniel T. Gilbert, afirmă într-un studiu publicat în prestigioasa revistă Scienceaceastă lipsă de concentrare pe activitățile pe care le întreprindem reprezintă și una dintre sursele principale ale stării de nefericire pe care mulți dintre noi o simțim adeseori:

"Mintea umană are obiceiul să rătăcească și aceastp minte rătăcitoare este nefericită," au spus Killingsworth și Gilbert. "Abilitatea de a ne gândi la ceva ce nu se întâmplă acum este un proces cognitiv care vine la pachet cu un cost emoțional."

Cercetătorii de la Harvard afirmă chiar că procentul de timp în care mintea noastră nu este concentrată pe activitatea specifică pe care o desfășuram la momentul respectiv reprezintă o modalitate exactă de predicție a nivelului de fericire al oamenilor: "… durata de timp în care mintea părăsește prezentul și rătăcește este o modalitate mai exactă de predicție a gradului de fericire decât activitățile pe care le derulăm”.

Acești cercetători se alătură unui număr din ce în ce mai mare de savanți din diferitele discipline grupate în jurul conceptului de neuro-științe, care oferă ca soluție pentru această lipsă cronică de atenție cu care ne confruntăm un remediu ieftin, sigur și cu multiple efecte secundare pozitive: MEDITAȚIA.

 

Cum funcționează meditația?

Majoritatea dintre noi nu realizăm că mintea noastră gândește în permanență și ne îndepărtează de realitatea prezentă. Ceea ce numim practica meditației este, de fapt, efortul de a dezvolta în mod conștient capacitatea noastră de a fi în momentul prezent atât la nivel fizic, cât și mental. Există multe tipuri de meditație, una dintre cele mai accesibile și mai ușor de experimentat fiind așa-numita meditație cu concentrarea pe respirație, cunoscută și sub numele de mindfulness meditation sau samatha.

Meditația cu focus pe respirație constă în antrenarea minții, în special a atenției și a voinței, astfel încât să putem pleca de la nivelul superficial al conștiinței către nivelurile cele mai profunde. Putem spune că meditația este pentru minte ceea ce fitness-ul  este pentru corp: un mod de a ne menține în formă, astfel încât să ne apropiem de idealul exprimat de dictonul latinesc Mens sana in corpore sano.

 

Meditația nu este religie

O idee greșită care este destul de răspândită este aceea că meditația presupune trecerea la o altă religie sau cale spirituală decât cea pe care o persoană o are la un moment dat. Această înțelegere greșită își are originea în faptul că cele mai eficiente tehnici meditative, care și-au dovedit eficacitatea de peste 2500 ani, își au originea în Asia, fiind de cele mai multe ori predate de maeștrii spirituali budisti sau de exponenți ale marilor școli de yoga.

A spune însă că pentru a învăța și practica meditația trebuie să te „convertești”, e ca și cum ai spune că pentru a studia artele marțiale extrem-orientale trebuie să treci la altă religie. Comparația nu este deloc întâmplătoare, pentru faptul că, la fel ca și tehnicile meditative, majoritatea artelor marțiale atât de populare azi în Occident își au originea și au fost popularizate de călugări-luptători, faimoasa mănăstire Shaolin din China fiind unul dintre „leagănele” budismului Zen.

Meditația ce folosește ca obiect de concentrare respirația este azi recomandată de nenumărați medici și psihologi, datorită efectelor benefice dovedite pe care le are prin reducerea stresului și prin dezvoltarea capacității de control a durerii (fie ea fizică sau emoțională).

Meditația este așadar o tehnică ce poate fi încorporată în viața de zi cu zi, indiferent de profesie, etnie, rasă sau cale spirituală aleasă. Ea este un proces activ prin care ne putem aduce un plus de calm și echilibru în viețile noastre, reprezintă un timp oferit nouă înșine în care învățăm să trăim din ce în ce mai mult în prezent.

 

Informații suplimentare despre efectele benefice ale meditației

Meditația îi ajută pe cei care o practică să își crească capacitatea de concentrare și atenția

Capacitatea de concentrare este crucială pentru aproape toate aspectele vieţii - de procesul de învăţare, până la obligațiile pe care le avem de îndeplinit în fiecare zi sau deciziile pe care e nevoie să le luăm.

Clifford Saron de la Universitatea din California, SUA, este cel care a inițiat și coordonează proiectul Shamatha, una dintre cele mai ample cercetări ştiinţifice asupra meditaţiei. Cercetătorul spune că nu ai neapărat nevoie de un mentor spiritual pentru a profita de efectele meditaţiei.

Unul dintre studiile realizate în acest proiect, coordonat de ­Katherine MacLean, de la Facultatea de Medicină a Universităţii „John Hopkins" din Baltimore, a măsurat cum influențează meditația capacitatea de atenţie. La acest studiu au participat 60 de voluntari, meditatori cu experienţă.

Fiecare dintre ei trebuia să privească ecranul unui computer pe care apăreau succesiv linii verticale şi să apese pe mouse de fiecare dată când una dintre linii era mai scurtă decât celelalte.

În mod normal este foarte greu să acorzi atenție unei astfel de activități pentru o perioadă lungă de timp.

În cele trei luni ale experimentului, voluntarii au demonstrat că se pot concentra pe perioade mult mai lungi de timp și au dat mult mai multe răspunsuri corecte, în comparație cu persoanele care nu practicau meditația.

 

Meditația ne ajută să avem un mult mai bun control al emoțiilor negative

Un alt studiu realizat în cadrul experimentului Shamatha a concluzionat că meditaţia are un rol important asupra vieții emoționale, pentru că participanţii la cercetare au devenit mai puţin anxioşi, conştienţi de propriile trăiri şi capabili să le controleze.


Coordonatorul studiului, Baljinder ­Sahdra, de la Universitatea din California, explică rezultatele: meditaţia îi învaţă pe oameni „să-şi reprime reacţiile impulsive faţă de o serie de stimuli interiori, unii chiar de natură emoţională".

Teoria potrivit căreia cei care practică meditaţia sunt mai puţin impulsivi este întărită şi de rezultatele obţinute cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). O echipă coordonată de Julie ­Brefczynski-Lewis, de la West Virginia University, a comparat imaginile creierelor persoanelor care meditau şi a constatat că amigdala  - zonă cerebrală care joacă un rol crucial în procesarea emoţiilor - era mult mai puţin activă la experţi decât la începători. 

 

Resurse online:

http://www.shamatha.org/

http://www.newscientist.com/article/mg20927940.200-mind-gym-putting-meditation-to-the-test.html

http://www.newscientist.com/article/mg20527455.900-matthieu-ricard-meditate-yourself-better.html

http://www.mindandlife.org/interview-with-matthieu-ricard-upaya-newsletter/

http://www.psychologicalscience.org/media/releases/2010/maclean.cfm

http://news.harvard.edu/gazette/story/2011/01/eight-weeks-to-a-better-brain/

www.mindfulnet.org

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=LL2XUTeoUsM&NR=1, o excelentă introducere în Zazen

 

Resurse în biblioteca Centrului Seeds for Happiness:

http://seedsforhappiness.ro/biblioteca/lista-titluri 

 

Informaţii în completare