Calendar Evenimente

Mindfulness și Meditație - Grup de practică și studiu, cu DANIELA ANDREESCU
Miercuri, 25 Martie 2015, 19:00 - 21:30

Evenimentul se adresează celor care sunt familiarizați cu practica meditației și mindfulness.

 

Mindfulness este o stare de spirit, o atitudine mental-emoțională, un fel de a fi, o etică și un stil de viață. Este efortul blând de a păstra în memorie continuitatea prezenței în cadrul fiecărei experiențe, moment de moment.

 

Pentru cine

Întâlnirile sunt destinate celor care sunt deja familiarizați cu practica meditației și a mindfulness  (într-una din tradițiile buddhismului Mahayana, Theravada, Zen, sau în context secular) și doresc să avanseze în cultivarea prezenței conștiente, a concentrării, înțelepciunii și compasiunii.

 

Ce

Subiectele, metodele și tehnicile propuse sunt abordate atât prin prisma învățăturilor tradiționale, cât și din perspectiva cercetării științifice moderne.

Sunt expuse și practicate în context secular, au o componența etică bazată pe valorile general umane, și nu implică aderarea la o anume doctrină sau ritualuri religioase. 

 

Cum

- practici de meditație (shamata, vipassana /concentrare, monitorizare, investigare, contemplativă, în mișcare)

- exerciții specifice de reflecție și de practică în viața cotidiană pentru cultivarea calităților minții (blândețe-iubitoare, compasiune, egalitate de spirit, generozitate, înțelepciune, bucurie empatică).

 

Conținutul întâlnirilor

• sesiuni de meditație în tăcere și ghidate

• exerciții și meditații pentru

- cultivarea calităților minții

- rafinarea abilităților de gestionare optimă a gândurilor și emoțiilor

- facilitarea extinderii prezenței conștiente în activitățile din viața cotidiană

- cultivarea spiritualității seculare (= creșterea capacității de a face alegeri din ce în ce mai conștiente, benefice pentru sine și pentru ceilalți)

 

Structura generală a întâlnirilor

19.00 – 19.30: Practici pregătitoare

19.30 – 20.15: Meditații

20.15 – 20.30: Pauză

20.30 – 21.30: Meditații și exerciții practice; discuții de integrare, întrebări și răspunsuri. 

 

Când

Începând cu 14 ianuarie 2015, întâlniri  săptamânale , orele 19.00 – 21.30.

 

Despre Daniela Andreescu - coach, facilitator dezvoltare umană, mindfulness și meditație, autor, aflați mai multe pe pagina: www.danielaandreescu.ro

 

Detalii:

Sunteți invitați să veniți cu cel putin 10 minute înainte de ora anunțată pentru începere. Vă recomandăm să purtați haine comode, să aveți la voi un șal/bluză călduroasă și papuci/șosete.

 

 

 
Locatie : Centrul Seeds for Happiness, sala de meditație (demisol)
Contributie :  

15 ron/întâlnire (intrarea liberă pentru Membrii Centrului Seeds for Happiness). Daniela Andreescu susține aceste sesiuni gratuit. Fondurile încasate sunt destinate susținerii Centrului Seeds for Happiness.


Galerie foto:

 
 
 

Formular inscriere

  Nume*:
  Prenume*:
  Email*:
  Nr Telefon:
  De unde ati aflat de eveniment?
  Sugestii:
  Doresc sa primesc informatii legate de activitatea centrului Seeds for Happiness pe email:
  Codul de securitate*:

Nota privind protectia datelor personale
Centrul Seeds for Happiness prelucreaza datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastra prin acest formular in scopul inscrierii la evenimente. Datele vor fi dezvaluite numai persoanelor implicate in organizarea evenimentelor de la Centrul Seeds for Happiness. Pe viitor, aceste date ne permit sa va tinem la curent cu activitatea noastra.
In cazul în care nu doriti aceasta, bifati NU in formularul de inregistrare.
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteţi adresa cu o cerere scrisa, datata şi semnata la info@seedsforhappiness.ro .

 
 

Inapoi

Flat View
Evenimente pe an
Evenimente din luna
Evenimente pe luna
Weekly View
Evenimente pe saptamana
Daily View
Evenimente Astazi
Categories
Evenimete pe categorii
Search
Cauta eveniment

Informaţii în completare