Calea Iubirii Conștiente este o călătorie dinspre minte către Inimă, o invitație la a ne conecta la înțelepciunea Inimii ori de câte ori simțim să o facem. Pe parcursul acestei călătorii vom descoperi cum să distingem “vocea” minții de cea a Inimii, astfel încât să putem accesa ambele tipuri de inteligență.
Cu cât ne sporim capacitatea de a iubi conștient, cu atât devenim mai capabili să vedem când îi manipulăm pe ceilalți pentru a primi dragoste și când suntem la rândul nostru manipulați, relațiile noastre devenind astfel mai pline de iubire autentică, de bucurie și fără tensiuni negative.
Pe parcursul celor două zile ale seminarul Calea Iubirii conștiente ne vom folosi de respirație, mișcare și voce pentru a invita și încuraja energia vitală să se extindă.
Prin exerciții și practici individuale și de grup, vom experimenta cum putem gestiona situațiile dificile pe care le trăim rămânând mereu conectați la Inima noastră, fără a deveni victime pasive și fără a ne împotrivi.
Și astfel, ne vom conecta cu noi înșine și cu ceilalti din spațiul Iubirii conștiente .
Despre facilitatori:
Ashni Alexandra Sameda - facilitator, coach și trainer lucrează în dezvoltarea oamenilor de aproape zece ani. Pasiunea pentru terapiile meditative și meditațiile active a început în 2010 cu o călătorie în inima Indiei.
De atunci a continuat neîncetat munca de auto-descoperire și cunoaștere prin seminarii experiențiale de primal, tantra, meditație, constelații familiale, respirație conștientă, sufi și alte terapii meditative cu facilitori și maeștri de excepție în Anglia, Germania, India, Indonezia, Italia, România, Spania.
Anand Vimal (Mihai Popa-Radu) – facilitator & coach, este preocupat de meditație ca și cale spirituală încă din 2007. Pe parcursul anilor a studiat și practicat diferite tipuri de meditație precum zazen, shamata, vipassana și diferite meditații cu vizualizare specifice buddhismului tantric tibetan. Din 2014 când l-a descoperit pe Osho, a integrat în practica sa regulată și o serie de meditații create de acesta, în 2016 devenind și facilitator acreditat pentru OSHO Active Meditations.
Vimal a practicat intensiv sub îndrumarea a diverși maestri în centre de meditație din Austria, Grecia, India, Indonezia (Bali), Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, România, Statele Unite, Thailanda si Ungaria
|