Calendar Evenimente

Constelația familiei cu CLAUS KOSTKA
De Sambata, 15 Septembrie 2018 -  09:00
Pana Duminica, 16 Septembrie 2018 - 21:00

 

 

Seminarul Constelația Familiei este creat pentru persoane sau cupluri care doresc să-şi rezolve probleme de viaţă importante şi care caută o bază liberă pentru evoluţia existenţei lor. Participanţii vor avea experienţe revelatoare și vor primi soluții profunde legate de natura bolilor, a problemelor personale şi a relaţiilor între generaţii.

 

Fiecare dintre noi trăieşte într-un sistem familial. Acest sistem este format din diverşi oameni: partenerii de cuplu, copiii, părinţii si toate celelalte generaţii dinainte care ne dau moştenirea culturală individuală.
O mare parte din suferința noastră este legată în mod direct de evenimentele petrecute în trecutul familiilor noastre și de acțiunile străbunilor noștri. Este important să vedem că familia e un sistem care are nevoie de echilibru şi iubire pentru a înflori, exact ca și natura.

 

Atunci când ordinea dragostei într-o familie este întreruptă, generaţiile care urmează suferă și pot deveni prizoniere într-un destin care nu este în realitate al lor şi care îi opreşte din a-şi urma adevărata lor viaţă. Ne putem afla în această situaţie fără să vedem acest lucru şi fără să înţelegem că repetăm destinul altor membri din familia noastră.

 

Atât timp cât nu ne vom regăsi pe noi înşine și „propria noastră viață”, nu vom reuşi să ne dezvoltăm către întregul nostru potenţial într-un mod satisfăcător, nu vom trăi în armonie cu sufletul nostru şi nu vom avea linişte interioară. Seminarul “Constelaţia Familiei“ ne oferă posibilitatea de a ne opri din cercul nesfârşit al acţiunilor pe care le repetăm, deşi ştim că nu ar trebui să o facem.

 

 

Beneficiile seminarului:

Seminariile atelier “Constelația Familiei“ se adresează celor care doresc să aducă mai multă armonie și echilibru în viața lor, astfel:

  • să rezolve neînţelegeri, blocaje din familie, din cuplu sau din alte relaţii;
  • să oprească ciclul înstrăinării, abuzului, violenței şi altor disfuncţionalităţi din familie;
  • să lucreze cu dificultăţi legate de creşterea copiilor sau situaţii de familie dureroase (divorţ,
    părinte unic, pierdere de sarcină, infertilitate, avort, adopţie/custodie);
  • să descopere motivele de suferinţă fizică şi emoţională şi să înceapă procesul de vindecare
    (ex. migrene, astm, dezordini alimentare, depresii, fobii, atacuri de panică, tendinţe de
    sinucidere, droguri, abuz de alcool);
  • să lucreze asupra conflictelor profesionale existente în viaţa lor;
  • să-și găsească echilibrul în situații limită, boli grave sau moarte;
  • să-și găsească locul lor potrivit în viaţă;

 

 

Cum se desfăşoară seminarul:

În acest seminar fiecare participant care va dori să lucreze asupra familiei sale va fi întrebat care este dorinţa inimii sale. Nu avem nevoie de multe informaţii. Terapeutul va pune câteva întrebări biografice, despre părinți, bunici, parteneri sau situații, în funcție de ceea ce a ales participantul să lucreze. Apoi participantul va alege alte persoane din seminar pentru a reprezenta diverşi membri ai familiei sale. El/ea îi va poziţiona intuitiv în spaţiu. Odată ce sunt poziționați ei încep să se conecteze cu ‘câmpul universal’ și vor acționa ca și cum energetic ei cunosc persoanele care le reprezintă. Dacă unii reprezentanţi nu se vor simţi bine în poziţiile lor, aceasta poate fi o indicaţie că sistemul nu este armonios.

 

Terapeutul va repoziţiona în spațiu încet, cu mare grijă şi cu respect reprezentanţii membrilor familiei până când o soluție va fi găsită. În acest caz o soluție înseamnă că toți membrii se vor simţi la locul lor și relaxați. Întregul grup va avea experienţa acestei soluţii ca fiind ceva impresionant şi transformator. Unele expresii verbale arhetipale și actiuni vor fi propuse de terapeut pentru a sprijini ca procesul de reconciliere să se întâmple. Acesta este momentul când sufletul începe să danseze și să cânte din nou.

 

Când armonia este readusă în sistemul familial, experienţa profundă este ca atunci când spui din toata inima: ”Aşa este bine pentru mine!”.

 

Studiile făcute de-a lungul timpului în astfel de seminarii desfăşurate în toată lumea au arătat o posibilitate uimitoare, care ar trebui atent studiată: dragostea urmează aceleaşi legi indiferent de cultura în care te-ai născut, europeană, asiatică, islamică sau africană.

 

Aceste evenimente se adresează de asemenea și terapeuţilor, psihologilor, asistenţilor sociali, doctorilor, celor care profesează în domeniul sănătăţii, care vor avea ocazia să-şi dezvolte actul profesional prin această metodă eficientă.

 

 

Mai multe informații despre Claus găsiți AICI

 

Pentru mai multe detalii și înscrieri, vizitați pagina evenimentului: www.clauskostka.de/ro

 

 
Locatie : Centrul Seeds for Happiness, sala Focus (parter)
Contact : Oana Ionescu - Mobil: 0722 923 811, Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , Website: www.clauskostka.de/ro/

Galerie foto:

Marturii:

 

"Claus este un om foarte bun, cu multă experiență care se poate face auzit sau care te poate face să găsești răspunsul/rezolvarea la întrebarea/situația care te frământă sau care nu te lasă să fii tu însăți/însuți și să te bucuri de ceea ce ai.
Eu am primit multe răspunsuri, de cele mai multe ori au fost lucruri firești, însă este foarte important cine le spune. Mulțumesc mult, Claus!"

- M., economist

 

"O experiență uluitoare, extraordinară. Claus este cel care deschide ferestrele către o altă lume, apoi deschide și ușa, te conduce în chip de călăuză – cu discreție, cu modestie, cu sensibilitate, cu știință, cu siguranță, cu seninătate. Lumea în care intri este o lume populată de inimi care se deschid una spre cealaltă și treptat spre celelalte. Inimile se deschid spre a se cunoaște, spre a se saluta, spre a-și face bine. Apoi se desprind una de cealaltă și se regăsesc împlinite, rotunjite, zâmbind.
Mulțumesc, Claus! Mulțumesc participanților pentru ceea ce am împărtășit și apoi am înmulțit împreună. Cadrul este foarte potrivit și prietenos.
Mulțumesc domnișoarei interpret (acuratețe, discreție, înțelegerea procesului, o prezență placută).
Mulțumesc Oana pentru atmosfera familială și familiară pe care o menții.
Sunt mulțumită că ați venit în viața mea într-un moment în care am fost pregătită să vă primesc."

    

- A., inginer

 

"Multe mulțumiri și multă recunoștință lui Claus pentru harul pe care îl are și pentru disponibilitatea nelimitată de a ajuta oamenii."

- O., inginer

 

"Această experiență a fost pentru mine ca o scenă din viața altcuiva. De fapt am realizat că realitatea mea versus realitatea situațiilor în care mă aflam era alta. După șocul inițial, am înțeles că totul vine din lăuntrul meu, am experimentat stări de liniște și înțelegere și sunt încrezătoare în ceea ce urmează în viața mea.
Sunt recunoscătoare pentru toate învățămintele din acest week-end și aștept cu nerăbdare următoarea constelație. Vă mulțumesc!"

- I., economist

 
 

Formular inscriere

  Nume*:
  Prenume*:
  Email*:
  Nr Telefon:
  De unde ati aflat de eveniment?
  Sugestii:
  Doresc sa primesc informatii legate de activitatea centrului Seeds for Happiness pe email:
  Codul de securitate*:

Nota privind protectia datelor personale
Centrul Seeds for Happiness prelucreaza datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastra prin acest formular in scopul inscrierii la evenimente. Datele vor fi dezvaluite numai persoanelor implicate in organizarea evenimentelor de la Centrul Seeds for Happiness. Pe viitor, aceste date ne permit sa va tinem la curent cu activitatea noastra.
In cazul în care nu doriti aceasta, bifati NU in formularul de inregistrare.
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteţi adresa cu o cerere scrisa, datata şi semnata la info@seedsforhappiness.ro .

 
 

Inapoi

Flat View
Evenimente pe an
Evenimente din luna
Evenimente pe luna
Weekly View
Evenimente pe saptamana
Daily View
Evenimente Astazi
Categories
Evenimete pe categorii
Search
Cauta eveniment

Informaţii în completare