ORATIO MENTIS

Ucenicii lui Vasile Andru se reunesc pentru continuarea lucrării de îmbunătățire umană, lăsată moștenire de Maestrul lor și aprofundarea scrierilor sapiențiale ale lui Vasile Andru, pentru cultură și practică filocalică.

Grupul se definește prin chiar cuvintele scrise de Vasile Andru în cartea Isihasmul sau meșteșugul liniștirii:

„Isihasmul azi. O experiență românească. Despre ce experiență este vorba? Relansarea în mediul laic a practicii contemplative isihaste care, prin tradiție, a aparținut ascezei monahale. Lucrarea cu mirenii, articularea acestei practici la cotidian, la trăitul în lume. Primele întâlniri mirene de practică isihastă, episodice, au putut fi inițiate de noi în 1985, la București și la Sibiu, în semiclandestinitate, în condițiile prohibiției spirituale din România. Atunci am numit procedeul Rugăciunii inimii prin termenul latinesc Oratio mentis (am folosit unori și termenul grecesc Noera proseuche), pentru a ne sustrage rigorilor cenzurii... Din 1990, întâlnirile de practică isihastă au funcționat la lumina zilei. Am întemeiat în 1990 Centrul Român de Practică Isihastă, înregistrat juridic în 1994... Programul curent al cercurilor de practică isihastă conține două aspecte: (1) aprofundarea prin studiul colectiv al tezaurului spiritual numit Filocalia; (2) deprinderea procedeului Rugăciunii minții în inimă, și a modului de viețuire isihast. Și alte bune ni se adaugă lucrând... Participanții la aceste cercuri și lucrări, începători sau avansați, nu se numesc isihaști, ci râvnitori.”

Tot din cuvintele Maestrului Vasile Andru:

„Cuvântul isihia (de la grecescul hesychia) înseamnă liniște lăuntrică, liniște luminată. Este liniștea bunătății și a sănătății. Este liniștea minții clare.

Procedeul oratio hesychasta, Rugăciunea inimii, care conduce pe cel vrednic și pe cel hărăzit, la isihia, provine din tradiția ascetică-contemplativă a primilor creștini (sec III-IV), relansat mereu de marii părinți (sec VI-XI) și structurat  (in sec XIV) ca un curent spiritual distinct.

Dar practica isihastă nu se reduce la procedeu. Ea este un mod de viață. Ea presupune în prealabil despătimirea și iertarea semenului, ca treaptă a despătimirii. Ea presupune schimbarea minții.”