Calendar Evenimente

Webinar 3/3 „Oare am făcut totul ca părinți?“ - alaturi de Claus Kostka
Miercuri, 08 Decembrie 2021, 19:30 - 21:00

„Cum să îmbrățișezi un arici“ – un program pentru părinți despre bucuriile și provocările adolescenței

 

 

Dragi Prietene & Prieteni,

 

Probabil că aceia dintre voi care aveți în familie copii rezonați cu acest titlu, întrucât oricine e părinte sau bunic trebuie să facă față multor provocări și situații „spinoase“ pe măsură ce aceștia cresc.

 

Pare că lumea în care trăim nu ne mai oferă acele cadre în care să ne creștem copiii și în care să simțim că ne mișcăm în siguranță. Nu ne mai putem baza pe vechile metode de parentaj, cele cu care noi am fost crescuți, iar „noile standarde“ par adeseori a pune sub semnul întrebării sau chiar le contrazic pe cele vechi.

 

Avem însă nevoie de niște repere care să ne ghideze când trebuie să fim fermi și când trebuie să cedăm în relația cu copiii noștri, și care să îi ajute pe copii să nu-și piardă contactul cu bunătatea lor intrinsecă și cu realitatea înconjurătoare.

 

Și eu, ca și voi, mă confrunt cu aceste provocări, având patru copii, dintre care mezinul locuiește încă împreună cu noi. De aceea, împreună cu Centrul Seeds for Happiness, v-am pregătit pentru această toamnă o călătorie prin diferitele etape importante ale relației dintre noi, părinții, și copiii noștri care sunt sau vor deveni adolescenți.

 

Pe parcursul a 4 webinarii și a unei întâlniri în decembrie pe care sper să o putem face față-în-față, vom explora și discuta împreună despre o serie de teme importante legate de adolescență și despre cum le putem fi alături copiilor noștri în această perioadă definitorie pentru evoluția lor.

 

Aștept cu bucurie să vă (re)întâlnesc și să pornim împreună în această călătorie de descoperire, înțelegere și vindecare.

 

Cu drag,

Claus 

 

(detalii despre Claus Kostka găsiți la finalul acestui material)

 

 

∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞

 

 

Descrierea programului:

 

 

Webinarul 3.3miercuri 8 decembrie, ora 19.30 – 21.00

 

Oare am făcut totul ca părinți?

 

Pe masură ce copiii noștri cresc și se apropie momentul în care vor porni în viață pe cont propriu, ca părinți ne întrebăm uneori dacă am făcut suficient pentru ei. Oare le-am oferit tot ceea ce aveau nevoie? Oare i-am pregătit bine pentru viață ca adulți? Uneori vedem unde am greșit și înțelegem ce am fi putut face mai bine sau diferit.

 

În acest webinar vom folosi această abordare retrospectivă pentru a putea anticipa ce am putea face diferit cât încă este timp, precum și cum ne putem împăca cu greșelile făcute, chiar dacă am avut cele mai bune intenții.

 

 

Webinariile vor îmbina intervențiile mele cu răspunsuri la întrebările voastre. De aceea vă invit să contribuiți cu întrebări și cu exemple personale, pentru ca aceste întâlniri să fie vii, utile și benefice pentru toți participanții.

 

Precizări:

  • Participanții la webinariile cu plată vor primi materiale care sintetizează temele discutate precum și o serie de resurse recomandate de Claus.
  • În cazul în care un participant nu poate viziona un webinar în direct, va avea acces la înregistrare pe o perioada de 30 de zile după ce acesta a avut loc.
  • Webinariile vor fi în limba engleză cu traducere în limba română.

 

 

Conferința Sex, droguri & Techno... și alte teme spinoase,

marți 14 decembrie, ora 19.00la Centrul Seeds for Happiness

 

În cadrul acestui eveniment vom avea ocazia să ne întâlnim față-în-față și să dialogăm despre o serie de teme delicate specifice adolescenței și cum putem să avem o atitudine înțeleaptă, detașată și echilibrată când copiii noștri se confruntă cu ele. Vom vedea și cum, probabil, ne-am confruntat la rândul nostru pe aceste teme cu părinții noștri pe când eram și noi adolescenți.

 

Dat fiind caracterul personal al temei, consider ca este mult mai benefic ca această întâlnire să fie una cât mai interactivă, nu o prelegere în care eu să vorbesc și voi să mă ascultați.

 

De aceea, vă invit ca, prin exemplele personale și prin întrebările voastre, să creăm un spațiu de dialog deschis și autentic pe marginea acestor teme despre care uneori ne este dificil să vorbim și care, în același timp, ne preocupă pe mulți dintre noi.

 

Precizări:

-  Evenimentul se va desfășura în limba engleză cu traducere în limba română.

-  Vor fi luate toate precauțiile sanitare necesare și participanții vor trebui să respecte cerințele privind vaccinarea/testarea valabile la momentul respectiv

 

În situația în care, din cauza restricțiilor sanitare, evenimentul din 14 decembrie nu va putea fi organizat la Centrul Seeds for Happiness, el se va desfășura online pe platforma Zoom în aceeași zi și oră, cei înscriși urmând să primească detaliile de acces prin email.

 

∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞

 

 

PARTICIPARE:

 

 

Pentru webinarul „Oare am făcut totul ca părinți?“ (8 dec.) există următoarele optiuni:

               

-       Participarea la 1 webinar:                                  100 RON

 

 

Pentru evenimentul „Sex, droguri & Techno... și alte teme spinoase“ (14 decembrie ora 19.00, Centrul Seeds for Happiness), taxa de participare este de 100RON.

 

Cei dornici să participe atât la webinarii, cât și la evenimentul din 14 decembrie, au următoarele optiuni:

                         

-          abonament 1 webinar + întâlnirea cu Claus la Seeds for Happiness:         190RON

 

 

Abonamentele pot fi achiziționate prin plata în avans a sumei aferente abonamentului dorit până pe data de 30 octombrie 2021, sumele fiind nereturnabile.

 

În cazul cumpărării unui abonament care include participarea la evenimentul din 14 decembrie, în cazul în care acesta va avea loc fizic la Centrul Seeds for Happiness, există posibilitatea cedării locului unei alte persoane, cu informarea prealabilă a organizatorului la   This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

 

Pentru evenimentele cu taxă de participare trimiteți-ne email la   This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.   cu  urmaătoarele informații:

 

-       numele complet & adresa de email la care veți primi detaliile pentru efectuarea plății

-       numele webinarului/abonamentului dorit

-       în cazul înscrierii mai multor participanți, vă rugăm să includeți numele complet & adresele de email pentru fiecare participant/ă

 

Ulterior confirmării plății, veți primi de la noi link-ul de acces  pentru fiecare webinar la care v-ați înscris.

 

 

PRECIZĂRI:

 

Taxele de participare la webinarii sunt individuale; în cazul în care mai mulți participanți vor participa la un webinar folosind același cont Zoom, fiecare se va înregistra și va plăti separat taxa de participare aferentă. Dacă organizatorii vor observa abateri, își rezervă dreptul întreruperii accesului la webinar a respectivilor participanți. Mulțumim pentru înțelegere și sprijin!

 

Webinariile vor fi înregistrate; participarea implică acordul implicit pentru înregistrarea lor și folosirea înregistrărilor de către organizatori în integralitate sau pe fragmente, fără niciun alt acord ulterior al participanților.

 

Evenimentul din 14 decembrie se va desfășura respectând reglementările sanitare în vigoare la acel moment. În situația în care, din cauza restricțiilor sanitare, evenimentul din 14 decembrie nu va putea fi organizat fizic la Centrul Seeds for Happiness, el se va desfășura online pe platforma Zoom, participanții urmând a fi informați cât mai din timp posibil de acest lucru.

 

 

Dacă aveți întrebări, dați-ne semn la   This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  sau la tel. 0723 919 323.

 

∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞  ∞

 

 

Despre Claus Kostka

 

CLAUS este  psihoterapeut cu peste 30 ani de experienţă în lucrul cu diverse metode precum psihoterapia corporală, constelații sistemice (constelații familiale), terapia de familie, consiliere pentru cupluri și terapia prin artă. Născut în 1955 în Germania, Claus este căsătorit şi tată a 4 copii.



Licenţiat în Germania ca psihoterapeut (Heilpraktiker), este recunoscut de 'Federația Română de Psihotherapie' ca psihotherapeut și formator, și de către 'German Association for Systemic Constellations' ca facilitator de constelații. Conduce propriile seminarii și oferă sesiuni individuale de terapie și consiliere în Germania, Canada, Franța, Anglia și România.



Claus este si autorul carții "Te iubesc...mai departe ce facem?".

 

Despre activitatea sa găsiți informații pe: www.clauskostka.de 

 
Locatie : ONLINE ( ZOOM - puteţi descărca gratuit aplicaţia de la: https://zoom.us/download )

Galerie foto:

 
 
 

Formular inscriere

  Nume*:
  Prenume*:
  Email*:
  Nr Telefon:
  De unde ati aflat de eveniment?
  Sugestii:
  Doresc sa primesc informatii legate de activitatea centrului Seeds for Happiness pe email:
  Codul de securitate*:

Nota privind protectia datelor personale
Centrul Seeds for Happiness prelucreaza datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastra prin acest formular in scopul inscrierii la evenimente. Datele vor fi dezvaluite numai persoanelor implicate in organizarea evenimentelor de la Centrul Seeds for Happiness. Pe viitor, aceste date ne permit sa va tinem la curent cu activitatea noastra.
In cazul în care nu doriti aceasta, bifati NU in formularul de inregistrare.
Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de acces, de interventie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Aveti dreptul sa va opuneti prelucrarii datelor personale care va privesc si sa solicitati stergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, va puteţi adresa cu o cerere scrisa, datata şi semnata la info@seedsforhappiness.ro .

 
 

Inapoi

Flat View
Evenimente pe an
Evenimente din luna
Evenimente pe luna
Weekly View
Evenimente pe saptamana
Daily View
Evenimente Astazi
Categories
Evenimete pe categorii
Search
Cauta eveniment

Informaţii în completare